Am hotărât să-mi monitorizez starea de spirit timp de 30 de zile. Iată ce s-a întâmplat de fapt.
Am fost mereu genul de om care spune „sunt bine” pe pilot automat. Cineva mă întreabă ce mai fac, iar răspunsul iese înainte să apuc să mă gândesc. Bine. Ok. Nu mă pot plânge.
Dar acum câteva luni am început să mă întreb: chiar sunt bine? Sau pur și simplu am încetat să mai fiu atent?
Întrebarea asta a pornit un experiment simplu de monitorizare a stării de spirit. Treizeci de zile. O verificare pe zi. Fără un sistem complicat, fără însemnări lungi într-un jurnal. Doar o scurtă pauză ca să observ cum mă simt cu adevărat.
Ce am aflat m-a surprins mai mult decât mă așteptam.
De ce am început acest experiment
Nu m-a adus aici o criză. A fost un tipar pe care tot îl observam, dar nu reușeam să-l prind exact.
Unele săptămâni mă simțeam plin de energie și lucid. Altele, totul părea ca și cum aș fi înaintat prin noroi. Nu înțelegeam de ce. Să fi fost somnul? Stresul de la serviciu? Ceva ce mâncam? Nu aveam date, doar senzații vagi.
Citisem că până și o simplă verificare zilnică poate scoate la iveală tipare emoționale pe care altfel le-ai rata. Așa că m-am gândit: de ce nu? Treizeci de zile păreau ceva gestionabil. Nu o schimbare radicală a stilului de viață, doar un mic experiment.
Configurarea: simplu de tot
Mă cunoșteam suficient de bine cât să știu că, dacă ar fi durat mai mult de 30 de secunde, n-aș fi rezistat. Așa că am păstrat sistemul minimal.
În fiecare seară deschideam sMoment pe telefon, îmi notam starea de spirit și adăugam o scurtă observație dacă ceva ieșea în evidență. Atât. Fără cont de creat, fără date de sincronizat. Doar eu și un obicei zilnic rapid.
Simplitatea era chiar ideea. Nu voiam încă o aplicație care să-mi ceară atenția. Voiam ceva ce pot folosi în timpul cât aștept să fiarbă ceainicul.
Săptămâna 1: faza „nu știu ce simt”
Iată ceva despre care nu te avertizează nimeni. Când începi să-ți monitorizezi starea de spirit, îți dai seama că ești surprinzător de slab la a-ți identifica propriile emoții.
În primele zile, mă încadram mereu la „bine” sau „rău”. Atât. Binar. Ca un comutator. Mi-au trebuit câteva zile până să încep să observ nuanțele dintre ele. Neliniștit. Mulțumit, dar obosit. Anxios fără un motiv evident. Fericit în tăcere.
Doar faptul că încetinisem destul cât să pun un nume sentimentului era o abilitate pe care a trebuit s-o construiesc. Și, sincer, doar asta făcea experimentul să merite.
Săptămâna 2: apare primul tipar
Până în ziua a zecea, am observat ceva ce altfel n-aș fi prins niciodată. Cele mai proaste stări ale mele cădeau aproape întotdeauna în zilele de după nopțile în care rămăsesem treaz după miezul nopții.
Știu, știu. „Somnul îți afectează starea de spirit” nu e tocmai o noutate. Dar să văd asta în propriile mele date, legat de propria mea viață, a avut alt impact decât să citesc despre asta într-un articol.
Mai era un tipar. Zilele în care săream peste plimbarea de dimineață, chiar și din întâmplare, tindeau să fie mai grele. Nu dramatic de rele. Doar puțin mai plate, puțin mai irascibile. Genul de lucru pe care nu-l observi de pe o zi pe alta, dar care devine evident pe parcursul a două săptămâni.
Dacă ești curios să asociezi un exercițiu scurt de respirație cu verificarea zilnică, aceste tehnici de respirație pentru calm sunt un bun punct de plecare. Am început să fac o scurtă sesiune de respirație chiar înainte de a-mi nota starea de spirit și m-a ajutat să fiu mai sincer în privința felului în care mă simțeam cu adevărat.
Săptămâna 3: legătura cu anxietatea
Aceasta a fost săptămâna care mi-a deschis cu adevărat ochii. Am început să observ că zilele mele anxioase nu erau întâmplătoare. Se grupau în jurul unor factori declanșatori anume.
Serile de duminică. Dimineața dinaintea ședințelor importante. Zilele în care derulasem rețelele sociale mai mult de 20 de minute. Anxietatea avea un program, iar eu pur și simplu nu mă uitasem niciodată destul de atent ca să-l văd.
Odată ce am identificat factorii declanșatori, am putut face ceva în privința lor. Serile de duminică au primit o rutină nouă: o scurtă plimbare, puțină pregătire a meselor și o relaxare fără ecrane. Nu a eliminat anxietatea, dar i-a tocit considerabil asprimea.
Dacă ai simțit vreodată că anxietatea apare pur și simplu, fără avertisment, poate te vei regăsi în înțelegerea factorilor tăi declanșatori de anxietate. Uneori, simplul act de a nota lucrurile este suficient ca să transforme o senzație vagă în ceva cu care chiar poți lucra.
Săptămâna 4: imaginea de ansamblu
Până în ultima săptămână, aveam destule date ca să văd tendințe reale. Și unele dintre ele au fost cu adevărat surprinzătoare.
Cele mai bune zile ale mele aveau trei lucruri în comun: dormisem înainte de miezul nopții, mă mișcasem într-un fel sau altul și avusesem cel puțin o conversație adevărată cu cineva la care țin. Niciunul dintre aceste lucruri nu e revoluționar în sine. Dar să le văd legate constant de starea mea de spirit mi-a dat un fel de încredere liniștită. Nu mai ghiceam. Vedeam.Am mai observat că starea mea dintr-o anumită zi conta mai puțin decât tendința pe parcursul unei săptămâni. O zi proastă într-o săptămână bună se simțea complet diferit de o zi proastă într-un șir de zile proaste. Monitorizarea mi-a dat această perspectivă.
5 lucruri pe care le-aș spune oricui începe un experiment de monitorizare a stării de spirit
După 30 de zile, iată ce aș transmite mai departe:
1. Începe mai mic decât crezi. O singură notă pentru starea de spirit și o propoziție sunt de ajuns. Poți oricând să adaugi mai mult mai târziu, dar să începi prea mare e cea mai sigură cale să renunți până în ziua a patra. 2. Notează-ți starea în același moment al zilei. Eu am ales serile, pentru că puteam reflecta asupra întregii zile. Și dimineața merge. Doar fii consecvent, ca să compari instantanee asemănătoare. 3. Nu-ți judeca notările. În unele zile am scris „m-am simțit așa și așa, nu știu de ce”. Și asta sunt date valide. Nu orice notare trebuie să fie o revelație. 4. Caută tipare săptămânal, nu zilnic. Un singur punct de date nu înseamnă nimic. Șapte încep să spună o poveste. Acordă-ți cel puțin două săptămâni înainte de a trage concluzii. 5. Păstrează-ți datele private. Starea ta de spirit este profund personală. Am ales intenționat un instrument care păstrează totul pe dispozitivul meu, pentru că nu voiam ca viața mea emoțională să stea pe serverul altcuiva. Dacă confidențialitatea datelor de sănătate contează pentru tine, merită să fii atent unde se află datele tale.Ce s-a schimbat după cele 30 de zile
Încă mă monitorizez. Nu pentru că trebuie, ci pentru că cele 30 de secunde de în fiecare seară au devenit un fel de ancoră. O mică pauză care mă ajută să rămân conectat la cum mă simt de fapt, în loc să merg pe pilot automat.
Cea mai mare schimbare nu a fost o singură concluzie. A fost obiceiul de a observa. Acum prind stresul mai devreme. Recunosc când alunec spre o perioadă grea înainte să ajung pe fund. Iau decizii mai bune în privința somnului, a mișcării și a timpului petrecut cu alții, nu pentru că mi-a spus cineva s-o fac, ci pentru că am văzut singur ce funcționează.
Nu ai nevoie de un motiv dramatic ca să începi să fii atent la starea ta de spirit. Curiozitatea e suficientă. Treizeci de zile, treizeci de secunde pe zi și dorința de a fi sincer cu tine însuți.
Atât e nevoie, de fapt.
Nu trebuie să monitorizezi totul ca să te înțelegi mai bine. Uneori, un singur obicei mic e tot ce-ți trebuie ca să vezi tiparele care au existat dintotdeauna.
Rutinele tale. Listele tale. Timpul tău înapoi.
